Retete Culinare

Archive for the ‘ Mancaruri din carne de vaca ’ Category

Saturday, May 9, 2009 posted by Iulia 6:59 am

Carne de vaca 700g, ceapa 700g, ulei 200g, boia de ardei dulce 15g, bulion 100g, cimbru 1 fir, chimen 5g, ardei grasi 200g, faina 200g, oua 2 bucati, cartofi 1.5kg, verdeata 1 legatura, usturoi 20g, piper, sare.

Carnea de vaca se taie bucati de 20-25g, si se prajeste in ulei.In uleiul ramas se caleste ceapa tocata marunt, se stinge cu boia si bulion subtiat cu apa.Se adauga bucatile de carne, ardeii grasi taiati julien, cimbrul, chimenul macinat si sarea si se lasa sa fiarba circa 2 ore.Din faina, oua, putina sare si putina apa se face o coca tare, din care se formeaza galuste de marimea unei alune care se fierb in sosul din cratita.Se adauga verdeata, usturoiul si boabele de piper si se mai fierbe inca 20 de minute.Cartofii se curata, se taie sferturi si se fierb in apa cu sare si se servesc ca garnitura la gulas.

Thursday, April 23, 2009 posted by Iulia 12:15 pm

Limba de vaca 1,5kg, unt 100g, faina 100g, smantana 300g, aspic 400g, vin alb 200ml, oua 4 bucati, lamaie 150g, piper, sare.

Limba se opareste, se spala si se pune la fiert in apa cu sare.Dupa ce a dat in fiert, se spumeaza cat este necesar si se lasa sa fiarba circa 3 1/2 ore.Se scoate din apa, se lasa sa se raceasca putin, se curata de pielite si se taie felii.Se infierbanta untul, se incorporeaza faina si se caleste fara a se rumeni, se stinge cu aspic amestecat cu vin.Se adauga piper, se potriveste gustul de sare si se lasa sa fiarba 20-25 min. la un foc domol.Se ia de pe foc si se tempereaza.Se amesteca smantana, zeama de lamaie si galbenusurile, se toarna in sos, se amesteca bine si se mai da un clocot.Se toarna sosul peste feliile de limba si se mai fierbe cateva minute.

Tuesday, April 21, 2009 posted by Iulia 1:30 pm

Creier 1 kg,  ceapa 150 g, dafin 2 foi, sos remulad 900 g, piper, sare.

Creierul se spala in mai multe ape si apoi se lasa sa stea cateva ore in apa rece ca sa se dizolve sangele.Se curata de pielita, se fierbe circa 20 min, in apa cu sare, piper, ceapa si foi de dafin, se lasa sa se raceasca in apa in care a fiert, apoi se scoate din apa, se scurge si se taie felii.Se serveste cu sos remulad.

Monday, April 20, 2009 posted by Iulia 5:24 am

Carne de vaca 300g, orez 75g, ceapa 250g, ulei 100g, faina 50g, bulion 50g, verdeata 1 legatura, dovlecei 2kg, marar verde 2 legaturi, piper, sare.

Carnea se trece de doua ori prin masina de tocat impreuna cu 150g ceapa tocata si calita in ulei.Orezul se fierbe in apa si se adauga la carne impreuna cu mararul tocat, piperul si sarea si se amesteca bine.Se rade coaja dovleceilor, se taie dovleceii in doua, se scobesc cu o lingurita de scobit si se umplu cu tocatura.In restul de ulei se caleste restul de ceapa, se adauga faina si se caleste fara a se rumeni, se stinge cu bulion subtiat cu apa si se fierbe circa 10 min. Se aseaza dovlecii intr-o cratita, se toarna pe deasupra sosul si se da vasul la cuptor si se lasa sa fiarba circa 45 min.La servit se presara cu verdeata.

Thursday, April 16, 2009 posted by Iulia 4:41 am

Muschi de vaca 1kg, ulei 160g, slanina afumata 100g, ceapa 200g, morcovi 300g, ardei grasi 100g, bulion 100g, chimen 10g, smantana 300g, verdeata 1 legatura, piper, sare.

Muschiul de vaca se impaneaza cu slanina afumata taiata straifuri, se presara cu sare si piper, se pune intr-o cratita cu ulei si se prajeste pe toate partile.Dupa circa 20 min, se adauga morcovii si ceapa taiata in patru, ardeii taiati julien si chimenul macinat, se acopera cu un capac si se mai prajeste cateva minute. Se stinge cu bulion desfacut in apa si se fierbe circa 2-2 1/2 ore. Se scoate muschiul din sos si se taie felii subtiri. Sosul se paseaza printr-un mot sau o sita, se amesteca cu smantana si cu verdeata tocata. Se pun feliile de friptura in sos si se mai fierb circa 15 min. Se servesc cu piure de cartofi sau cartofi natur. La fiecare portie se pun 2-3 felii de muschi, o cantitate de cartofi si 1-2 linguri de sos.