Retete Culinare

Archive for the ‘ Mancaruri din carne de vaca ’ Category

Thursday, February 11, 2010 posted by Iulia 6:31 am

1,250 kg carne de pe coaste, zarzavat de supa, 4 l apa, 1 ceasca smantana, 1 lingurita faina, 1 lingura branza rasa, sare.

Se scoate carnea de pe coaste, se face o rulada (sul), se leaga cu ata si se pune la fiert ca mai sus, adaugand zarzavat ca pentru orice supa. cand carnea este fiarta, se scoate ata si se asaza intr-o tava. Se amesteca intr-o cratita smantana cu 2 — 3 linguri zeama de carne, faina, sare si o lingura de branza rasa. Se toarna peste rasol, cu grija ca toata carnea sa fie acoperita cu un strat gros. Se presara cu parmezan ras. Se da la cuptor, se tine pana capata o culoare frumoasa. Se serveste cu gamitura de macaroane sau de orez.

Thursday, February 11, 2010 posted by Iulia 6:30 am

1,250 kg carne, zarzavat de supa, 6 cartofi mijlocii, 1/4 varza, 4l apa, sare.

Carnea cea mai gustoasa pentru rasol este mugurul de piept, fluierul si carnea de la coada. Se pune carnea la fiert intr-o oala cu apa clocotita si se spumueste de cate ori se ridica spuma. Se adauga zarzavatul si se lasa sa fiarba trei ore la foc potrivit.Cand carnea este aproape fiarta, se adauga in supa cartofii curatiti si taiati in doua si 2 — 3 bucati de varza care a fost mai înainte fiarta pe jumatate in apa. Cartofii nu trebuie lasati sa fiarba prea mult, pentru a nu se sfarama. se asaza rasolul pe farfurie, se pun Imprejur cartofii, varza si morcovii din supa, taiati felii. Se serveste cu sos de hrean si muraturi sau salata de sfecla.

Wednesday, February 10, 2010 posted by Iulia 8:08 am

500 g carne, 1 ceapa, 1 felie de paine, 2 linguri unt (sau untura), 1 lingura faina, 1/2 ceasca zeama de carne (sau apa), 300 g cartofi, sare, piper, verdeata, 1 lingura pesmet.

Se da prin masina de tocat carnea impreuna cu ceapa si miezul de la o felie de paine muiat si stors. Se infierbanta intr-o tigaie o lingura de unt sau de untura, se pune carnea si cand incepe sa se rumeneasca, se presara faina. Se amesteca si se stinge cu zeama de carne. Se adauga sare, piper si putin marar sau patrunjel tocat. Separat se fierb cartofii, se curata de coaja si se trec prin masina de tocat. Se unge cu unt o forma de sticla rezistenta la foc, se presara pesmet si se aseaza un strat de carne, unul de cartofi, si asa mai departe. Deasupra se toarna o lingura de unt si se presara pesmet. Se tine la cuptor pana se rumeneste. Se serveste cu un sos de rosii.

Wednesday, February 10, 2010 posted by Iulia 8:07 am

1 kg carne de vaca de la gat, 200 g seu de vaca, cate un varf de cutit de piper, chimen, bicarbonat, 1 capatana de usturoi, sare.

Se trec de trei ori prin masina de tocat carnea impreuna cu grasimea. Se sareaza cat trebuie si se lasa sa stea 2 — 3 ore la gheata. Se adauga un praf de piper si putin chimen pisat fin si un varf de cutit de bicarbonat. Se face separat un mujdei de usturoi cu putina zeama de carne, se strecoara si se adauga in tocatura atat cat trebuie. Se pune la masina de tocat tubul de tabla prin care se umplu matele pentru carnati. Se da tocatura inca o data prin masina si, pe masura ce iese carnatul din tub, se taie de marimea mititeilor. In lipsa acestui tub, se iau cu lingura cantitati egale din tocatura si, cu mainile udate în apa, se formeaza carnciori de aceeasi marime, care se aseaza pe o scandura. Se frig la gratar, la foc iute. In timpul cat se frig, se ung cu o pana muiata în zeama de carne.

Wednesday, February 10, 2010 posted by Iulia 8:06 am

300 g carne fiarta (sau fripta), 1 ceapa mica, 1/2 lingura unt, 2 linguri faina, 2 cesti zeama de carne (sau apa), 2 oua, sare, piper, 1 lingura pesmet, 50 g untura.

Carnea fiarta, ramasa de la rasol, se da prin masina. Se prajeste apoi cu o lingura de unt si cu o ceapa taiata marunt. Separat, dintr-o lingura de unt, o lingura de faina si doua cesti zeama de carne, se face un sos de faina ceva mai gros. Se amesteca cu carnea, se adauga doua galbenusuri si un praf de piper. Cantitatea de sos trebuie potrivita atat, cat sa lege carnea, nu mai mult, altfel crochetele devin cleioase, fara fragezime. Se lasa sa se raceasca. Pe un fund de lemn se pregateste pesmetul. Se iau cu lingura cantitati egale din compozitie, se dau prin faina, se formeaza crochete de aceeasi marime, se lasa pe fund. Se amesteca albusul ramas, fara sa fie batut spuma, cu un praf de sare. Se dau crochetele prin acest amestec, apoi prin pesmet si se prajesc in untura fierbinte, la fel pe toate partile.